Page 9 - Binder1

This is a SEO version of Binder1. Click here to view full version

« Previous Page Table of Contents Next Page »
ROMANIAN TIMES
Medita[ii est-etice
9
Este incurabil, deși există vaccin. Este toxic și letal, deși e una din cele mai studiate
boli. E imposibil de distrus, pentru că modernitatea a dezvoltat la nivelul marilor puteri
mondiale mecanisme antisemito-genetice de laborator (ideologice, de intelligence, de
media și militare), care sunt aruncate în teatrele de luptă politice și culturale mondiale
cu scopul de a genera anxietatea utilă păpușarilor și strategilor conflictuali. Etiologia
bolii este complexă, ereditară și... perfectibilă. Antisemitismul face parte din cuvintele
primordiale, dincodulgenetical scripturilor șipoatecăaici rezidășiunuldinmecanismele
perenității sale și ale capacității sale de regenerare, fie și inconștiente, care garantează,
din păcate, faptul că antisemitismul se va transmite mereu civilizațiilor întemeiate pe
această paradigmă. Însă antisemitismul nu se rezumă niciodată doar la această abordare,
care definește doar matricea sa, adică acel background scenic care pune tragedia
antisemită în operă istorică și în continuitate cu episoadele trecutului, profetice și de
aceea previzibile.
Antisemitismul poate fi definit ca o maladie culturală, politică, religioasă, ideologică,
socială și morala gravă, cu metastazare, care distruge ireversibil - prin paralizarea
mecanismelor homeostaziei sistemice, atât lanivelul individului, cât și lanivelul societăți,
- relațiile dintre ființele umane și percepțiile interumane asupra dreptului la identitate și la
libertatea determinării. Lipsa de toleranță și de discernământ cultural și politic, decelabilă
la antisemiți (căci a vorbi public despre un astfel de discernământ, astăzi, după Shoah,
este oobligație!), rezultă ca efect al îmbolnăvirii prin spălarea creierului, prinmanipulare,
prinpropagandă rasistă și prinorbire ideologică antisemită. Efectele suntmajore,mai ales
pentru populația de etnie evreiască, dar și pentru celelalte comunități. Bazele de analiză a
acestui fenomen ce însoțește în mod endemic toată evoluția civilizației umane se găsesc
în filosofiile consacrate resentimentului și omului resentimentar, reprezentate cel mai
bine în societățile occidentale de teoriile lui Friedrich Nietzsche și Max Scheler. De-a
lungul timpului, fiind implicați direct în organizarea și sistematizarea resentimentului,
a urii și deci și a rasismului și a antisemitismului, intelectualii populiști și politicienii
gregari au generat veritabile bombe de pasiune națională și șovină, îndemnând la găsirea
vinovatului de serviciuori de câteori se iveauproblemedegestiune imprecisă apropriilor
politici naționale, locale sau global-universale. Iar vinovatul de serviciu în lumea iudeo-
creștină a fost prin tradiție definit ca fiind complexul evrei – iudaism – agregat sionist,
care prelua încă din textul biblic logistica cea mai comodă, oferită gratuit, pe tavă, de-a
gata răstălmăcită (în Vechiul și Noul Testament, abundă poveștile genocidurilor biblice
orientate împotriva evreilor, fie derulate fie dejucate, cum ar fi – pentru cel de al doilea
caz, genocidul stopat de Estera și care a premers sărbătoarea de Purim a evreilor etc.).
Când, astăzi, sub presiunea propriilor greșeli sau incongruențe, națiunile, clasice sau de
tranziție, precum și lumea globală, se clatină din nou, vinovatul de serviciu este din nou
invocat și desemnat ca fiind iudeul-străinul, iar ascensiunea antisemitismului este mai
mult decât evidentă. Din păcate, și România cunoaște, din nou, o înflorire îngrijorătoare
a antisemitismului; realitatea e cutremurătoare, cu atât mai mult cu cât România de azi
este o țară fără evrei (consecința politicilor rasiale soldate cu Holocaustul transnistrean
generat de Ion Antonescu și mai apoi cu ceaușismul naționalist, xenofob, antisemit, a
fost reducerea drastică a numărului cetățenilor români de origine evreiească, fie prin
genocidul cu punct de inițiere în Bucovina de Sud și cea de Nord, Basarabia și Nordul
Moldovei, fie prin presiunile emigraționist-sioniste). În oceanul românesc politic, care e
prin tradiție antisemit (într-o proporție regretabilă, din nou, în istoria zilelor noastre), au
existat uneori voci de învățați care îndemnau la rațiune și echilibru. Principele Cantemir
spunea: “mai iaste și altă boală de care zic precum a lucrurilor scriitori să fie pătimind,
adică dragostea slavii neamului tău și, din potrivă, zavistia cinstii altuia, carile adevărat
nu puțin calea adevărului spre rătăcirea minciunii a abate pot”(1). Mai târziu, în toiul
unor negre scene de istorie, în calitate și de regizor dar și de spectator, Nicolae Iorga
a avut un dram de luciditate, tardivă: “cea mai mare nenorocire omenească, robia prin
cultură, care face dintr-o societate cultivată o turmă de fiare docile la ordinele unei bande
de asasini”(2). Dar prea puțini sunt, în societatea românească, politicienii și intelectualii
publici care să nu fi fost seduși de doctrina subordonării gândirii față de acțiune. Ofigură
rară în acest sens, rămasă model, a fost Paul Zarifopol (decedat, ca deținut politic, în
penitenciarul de la Aiud), mai bine cunoscut contemporanilor pentru critica sa literară
de sorginte maioresciană sau pentru simpatiile critice pentru ironia caragialescă, dar nu
suficient de apreciat pentrudistincțiafilosoficăpe careo făcuse, întreprimii înepocă, între
eul social și eul individual, pledând astfel cu obstinație pentru dreptul la autodeterminare
și la libertatea ființei, pentru toleranță socială și pentru puritatea intelectualismului care
e bine să fugă, în consecință, de angajamente ideologice extremiste (cum se întâmplase,
tragic, cu Noica sau cu Eliade).
Dimpotrivă, în România ultimelor decenii, au avut loc manipulări istorice orientate
împotriva adevărului, care îi afectează deopotrivă pe evrei dar și pe români, cu consecințe
grave pe termen lung: prima dată, în anii 70 și 80, când Israelul începuse deja să acorde
(și să consemneze pentru eternitate înMuzeul de laYadVashem), prin deciziile Înaltului
Tribunal de Dreptate (Înalta Curte de Casație și Justiție Israeliană), titlul de Drepți între
popoare - חסיד אומות העולם Hasid Umot HaOlam - unor cetățeni români care fuseseră
identificați drept salvatori de evrei de la deportările din perioadaHolocaustului românesc
(vezi Hotărârea de Guvern nr. 672, din 5 mai 2004, care instituie ziua de 9 octombrie ca
“ZiuaHolocaustului” înRomânia), înRomânia, Ceaușescu interzisese - sub amenințarea
de înaltă trădarenațională- caacesteadevăruri săpătrundă însocietatea românească.Dacă
Ceaușescu ar fi recunoscut că au existat români (desemnați, în Israel, până la 1 ianuarie
2007, înnumărde53, precumVioricaAgarici,RozaliaAntal,AnuțoiuT.Anghel,Theodor
Criveanu, Maria – ReginaMamă a României, Simion și Metzia Hîj din Cernăuți, Traian
Popovici (fost primar de Cernăuți), Raoul Șorban și alții) care au salvat de la deportare și
moartemii deevei, arfi trebuit să recunoască și regimul criminal al luiAntonescu, vinovat
de aceste crime în masă. Or, pentru Ceaușescu și camarila comunistă a dictatorului,
dar și pentru o majoritate a politicienilor neocomuniști români de după 1989 și până
astăzi, doctrina eroismului luiAntonescu era și încă mai este aplaudată, acești politicieni
nefiind capabili să-și asume greșelile uriașe ale regimului Antonescu (și să se disocieze
de el), precum și caracterul său antisemit declarat, consemnat de documente, martori
și fapte ale istoriei. Cantonați în diverse ideologii și partide de camuflaj, ei își mențin
de fapt aceeași gândire ce validează doctrina militară antonesciană, inclusiv capitolului
ei antisemit și genocidal, iar atunci când li se cer explicații, folosesc tactica discursului
dublu. Pe de altă parte, perpetuarea acestor doctrine și simpatii în zilele noastre, în
plină contemporaneitate, a obstrucționat în permanență rezolvarea și în România, și în
timp istoric util, a acestei chestiuni publice de însănătoșire juridică și morală, similară
denazificării Germaniei. Așa se explică de ce adevărul despre Holocaustul din România
(victime fiind evrei și țigani) a pătruns târziu în memoria colectivă (mai mult și mai
sonor, după anii 2002-2004) și circulă distorsionat,
fiind sabotat în permanență de cercuri de politicieni
și intelectuali extremiști, deloc izolați sau reduși
numeric, față de care legea și autoritățile manifestă
o injustă laxitate. În tot acest timp, în plină tranziție
postdecembristă, o altă memorie antitotalitară care
urcă firesc și își cere dreptul la recunoaștere – cea
anticomunistă – , este mereu obstrucționată de
pe flancuri politice și regionale mai mult sau mai
puțin vizibile, deși și aceasta a fost reglementată
de statul român prin validarea ei la 18 decembrie
2006, când, în cadrul unei şedinţe a Camerelor reunite ale Parlamentului României au
fost prezentate de către preşedintele Traian Băsescu concluziile Raportului Comisiei
Prezidenţiale pentru condamnarea comunismului, ca regim ilegitim şi criminal. În statul
neocomunist adevărul circulă greu.
Întârzierea cu care au intrat în conștiința publică cele două tipuri dememorii antitotalitare,
cea a Holocaustului din România și cea anticomunistă, a făcut ca ele să fie percepute ca
defazate din punct de vedere al intereselor victimelor și ale rigorilor recuperatorii de
prejudicii morale și materiale (faptele s-au petrecut demult, în anii 40 și respectiv în anii
bolșevizării, dar adevărul iese la iveală abia în anii 2000, pentru puțini supraviețuitori,
dar cu numeroși amatori de falsificat istoria și cumartori neinteresați astăzi de acei ani...);
așa se face că aceste istorii și memorii antitotalitare, în loc să fi pătruns în conștiința
publică în timp util și fiecare lamomentul ei (pentru a nu i se denatura efectul terapeutic),
ajung să intre astăzi, pe piața de dezvăluiri, într-o percepție simultană, tardiv, frustrând
victimele de terapia recuperatorie; pe de altă parte, simultaneitatea receptării publice
a acestor memorii antitotalitare – dar referitoare la fenomene istorice care nu au fost
simultane ci consecutive – induce o intrare a celor două memorii în coliziune, ajungând
să fie manipulate din nou de către cercuri ostile adevărului, și, mai mult, să alimenteze
noi forme de antisemitism paradoxal, antisemitism ideologic și circumstanțial. Acest
lucru nu este de bun augur, pentru că rafinează metodele de propagandă antisemită
și le scoate de sub control, conducând la o întâlnire neașteptată de interese bizare ale
spiritului neocomunist, cu cel de extremă dreapta și cu, din nou, nișele unor derapaje
fundamentaliste, fie și izolate, ale ortodoxiei (din fericire, cazuri deocamdată izolate).
Acest antisemitisma devenit - astfel mixat de către specialiștii în comunicare, diversiune
și media aruncați pe piața conflictogenă din România și Vestul CSI -, un vehicol eficient
de propagare a urii, a resentimentului și a dezintegrării social-politice românești. Cine
nu ține seamă de această realitate, va număra din nou, cu miile, în curând, victimele
colaterale ale războiului informațional și psihotronic actual.
Cert este că antisemitismul revine prin strategii de globalizare a urii. și este utilizat intens
de oameni alocați patologiei urii, care manipulează ura în mod deliberat împotriva altor
oameni nevinovați. Antisemitismul e un virus al sufletului, care se downloadează rapid
și generează în oameni un sistem de referință nou, autodistructiv. Purtătorii acestui
virus sunt programați să distrugă. Virusul intră în programul personal de conștiință sub
aparența unui text inofensiv. Oamenilor infectați li se promite o lume mai bună, mai
curată, mai pură, fiind intoxicați de produse utopice denumite strategii de formare a unui
om nou. Virusul atacă nemilos. Eu l-am întâlnit, l-am demontat, și am arătat lumii, atât
cât am putut, felul cum funcționează astăzi antisemitismul, ura și resentimentul față de
evrei și iudaism, cine se ocupă de această îmbolnăvire în masă a societății noastre prin
agitarea tezei antisemite și ce se poate face pentru a ne apăra demaladia devenită din nou
armă de distrugere în masă. Prima condiție de a învinge antisemitismul este ieșirea din
ignoranță în ceea ce privește acest subiect. Descoperirea adevăratei culturi iudaice și a
evreilor – a nu se uita că Israelul modern, prosper, este și opera evreilor români, talentați,
buni organizatori, serioși și devotați valorii – este leacul cel mai bun pentru a scăpa de
antisemitism; sau, măcar, de a nu-l lăsa de capul lui, într-o societate nebună, care își
inventează victimele.
P.S.Anul acesta se împlinesc 105 ani de la naşterea lui Emmanuel Lévinas, autorul care,
prin opera «
Autrement qu’être ou au-delà de l’essence
» (ceamai complexă şi novatoare
operă filosofică de după «
Fiinţă şi timp
»), publicată şi în româneşte, în 2006, de Editura
Humanitas, se opune întregii istorii a filosofiei şi consacră pe autor ca descoperitor
fenomenologic al orizontului Celuilalt : filosofia lui sare din discursul ontologiei, din
dominaţia verbului « a fi », şi configurează sensul alterităţii. Iată de ce Emmanuel
Lévinas defineşte antisemitismul ca uitare a Celuilalt, dincolo de prezenţa sau absenţa
suplimentară a iudaităţii, şi asta după ce autorul a supravieţuit lagărelor de exterminare,
dar s-a înseninat pentru întreaga umanitate, atunci când a scris : «
memoriei celor mai
apropiate dintre cele şase milioane de fiinţe asasinate de naţional-socialişti, alături de
milioanele şimilioaneledeoameni de toate confesiunile şi de toatenaţionalităţile, victime
ale aceleiaşi uri faţă de celălalt om, ale aceluiaşi antisemitism
». Pierderea sentimentului
de responsabilitate faţă de Celălalt, aşadar, este miezul antisemitismului în sensul larg,
extrapolat, prefigurat de Lévinas, şi acesta stă la baza tuturor deraierilor genocidale.
Lévinas se întâlneşte aici cu Paul Celan, atunci când acesta scria : «
Ich bin du, wenn ich
ich bin
».
(1) Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, Ed. Gr. G. Tocilescu, București, 1900, p.177
(2) N. Iorga, Robia minților cultivate. O problemă de învățământ, în Neamul românesc, XII, 230, din 23
august 1917.
LEACURI CONTRA ANTISEMITISMULUI
ANGELA FURTUN<:
arabilor din regiune să nu-i lase pe occidentali să-şi urmeze planurile şi să-şi apere tradiţiile
Islamice. “Nu-i lăsaţi pe duşmanii voştri să scrie în locul vostru principiile viitoarelor voastre
guvernări. Nu lăsaţi principiile Islamice să fie sacrificate pentru interese de termen scurt”, a
mai adăugat el.
Luna septembrie 2011 este o lună cu semnificaţii deosebite în direcția acaparării a
tot mai mult teren a musulmanilor în lume. Astfel, Autoritatea palestiniană este hotărâtă ca
la întâlnirea din 20-23 septembrie 2011, să depună
omoțiune la Consiliul de Securitate al
ONU
în care să ceară recunoaşterea statului Palestina, care, în acest fel ar deveni al 194-lea
membru al organizației.Aproape 150 de țări și-au exprimat suportul acestei moțiuni printre
care este și China. Dintre acestea, 100 țări au recunoscut deja existența Statului Palestina.
SUAeste încă în dubiu. Se așteaptă un veto împotrivă. Vom vedea.
Din lipsă de spațiu mă opresc aici și voi reveni cu voia Domnului.
Ce vă zic vouă, zic tuturor: VEGHEAŢI !
a spus Domnul Isus prinMarcu 13:37.
(continuare din pagina 5)
INVAZIAMUSULMANĂ ÎN LUME