Page 20 - Binder1

This is a SEO version of Binder1. Click here to view full version

« Previous Page Table of Contents Next Page »
ROMANIAN TIMES
MEDITA{II CRE|TINE
20
LUCRURI SCRIPTURALE GREU DE T<LM<CIT
Puterea cuvântului rostit
(Mt.12:36-37)
Rev. Nelu TERPEA
d. Posibilităţile dezlegării
. Domnul Isus
oferă o anume posibilitate de dezlegare în
cadrul comunităţii creştine (Mt.18:18): „Orice
veţi lega pe pământ va fi legat şi în Cer; şi
orice veţi dezlega pe pămât va fi dezlegat în
Cer.” De observat că dezlegarea sau legarea
are loc prin cuvinte rostite, indiferent că sunt
scrise sau nu, iar puterea lor este efectivă.
Dacă cineva nu ar ţine cont de cele hotărâte,
el se dovedeşte a fi împotriva lui Dumnezeu,
întrucât Sus, în Cer, lucrul în discuţie este
„legat”, sau „dezlegat” şi nimeni nu-l poate
schimba decât tot comunitatea bisericii, prin
hotărâre.
În explicarea „cheilor” de legare şi dezlegare
ne putem folosi şi de una din afirmaţiile
Domnului Isus: „Vai de voi, învăţători ai
Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia
cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei
ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.”
Prin urmare cei ce cunoşteau (adevărul
Scripturilor!) făceau ce voiau, respectând
sau nerespectând adevărul. Biserica, prin
conducerea ei, leagă sau dezleagă anumite
lucruri, aşa cumMoise a dezlegat divorţul din
pricina neputinţei israeliţilor (cf. Mt.19:8).
Şi toate aceste legări sau dezlegări sunt prin
cuvântul rostit; prin el, Duhul Sfânt poate
„dovedi lumea vinovată” (In.16:8) în cei ce
ascultă acel cuvânt. „Acum voi sunteţi curaţi
din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus”
(In.15:3). În altă ordine de idei, vorbirea
Domnului Isus a lucrat la transformarea
conştiinţei lor, în felul acesta ei devenind
„curaţi din pricina Cuvântului” pe care l-au
ascultat. Ei au fost „legaţi în întuneric”,
iar acum au devenit „dezlegaţi” pentru
„lumină”.
Domnul a cerut ucenicilor „Binecuvântaţi
pe cei ce vă blastămă” (Mt.5:44); de
unde Pavel învăţa: „Binecuvântaţi şi nu
blestemaţi” (Rm.12:14). Atât binecuvântarea
cât şi blestemul sunt legături, într-un sens,
sau deslegări, în sens opus. Aşa se face că
„moartea şi viaţa sunt în puterea limbii”
(Pr.18:21).
Credemnecesaraspecificaunlucruimportant:
cuvântului rostit, bun sau rău, i se poate
împiedica efectul. Puterea cuvântului rostit
nu este ceva magic. Creatorul nostru este un
Dumnezeu real, la care se pot găsi îndurare
pentrucreaturaSa,milă, lipsa iuţimii înmânie,
bunătate, credincioşie, iertare, dar şi dreptate
(Ex.34:6-7). De exemplu, blestemul este o
legare în sens negativ a celui ce este blestemat,
dar efectul are loc numai dacă el merită deplin
acel blestem înaintea lui Dumnezeu (cf.
Pr.26:2). Dacă noi binecuvântăm pe un om
rău, apare o inadvertenţă; cum cel pe care-l
binecuvântăm nu-şi merită binecuvântarea,
există o anumită presiune în cuvântul rostit
în a aşeza binecuvântarea peste el, dar dacă
omul refuză întoarcerea lui, în a-şi merita
binecuvântarea, ea nu se va împlini; în
schimb binecuvântarea se va întoarce asupra
celui ce a rostit-o. Explicaţia dată de Petru
este deosebit de frumoasă: „Dimpotrivă,
binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi:
să moşteniţi binecuvântarea” (1.Pt.3:9); cu
alte cuvinte, tu binecuvântă chiar şi pe cel ce
nu merită binecuvântarea, dar fă-o sincer, şi
tu vei moşteni acea binecuvântare, întrucât
cel pe care l-ai binecuvântat nu merită.
Ideea poate merge mai departe: autoritatea
în cuvânt este şi în cazul exorcismului, şi
la clarificarea doctrinară, şi la disciplina
bisericii”. În acest sens zisese Domnul Isus,
că „Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate;
celor ce le veţi ţine vor fi ţinute” (In.20:23).
Dar aici apare un pericol: dar dacă cel care
„leagă” sau „dezleagă” nu este inspirat de
Tatăl nostru Cel din Ceruri după cum S-a
exprimat Domnul Isus în Mt.16:17? Desigur,
ceea ce el a legat nu este legat şi în Cer; ceea
ce el a dezlegat, nu va fi dezlegat şi în Cer. În
final, tot Sfintele Scripturi au ultimul cuvânt,
după cum ne-a învăţat Domnul Isus: Duhul
Sfânt călăuzeşte numai în baza Cuvântului.
În cazul în care soţia cuiva se va lega cu ceva
înaintea lui Dumnezeu, ea este obligată să
ducă la îndeplinire ce i-a ieşit de pe buze.
Dacă soţul ei află de hotărârile ei sfinte şi
ajunge la concluzia că ea nu a făcut bine, el
are puterea s-o dezlege pe loc (cf. Nm.30:2-
15). Când un om ia o hotărâre, este obligat
să se ţină de promisiuna făcută – s-a „legat”
cu gura lui; cel ce nu împlineşte ceea ce a
zis, este ca unul care are control asupra lui
Dumnezeu; de aceea el este socotit ca fiind
un om „fără minte” (Ec.5:4), De aici sfatul
Duhului Sfânt prin gura lui Solomon: „Nu
te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească
inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu”
(Ec.5:2). „Pentru ce să Se mânie Dumnezeu
din pricina cuvintelor tale şi să nimicească
lucrarea mâinilor tale?” (v.5). Pentru omul
acesta nu există nimeni pe pământ care să
intervină; doar un superior ar putea să anuleze
puterea cuvintelor cu care s-a legat, iar acesta
e Dumnezeu.
În cazul în care o fată, sau o femeie face
vreo juruinţă înaintea lui Dumnezeu, ea este
legată de cuvântul gurii ei până când află tatăl
fetei, respectiv soţul femeii. Dacă aceştia nu
vor vedea de bine ceea ce s-au legat ele, ei
pot să le deslege. Prin urmare, fata fără tată,
femeia fără soţ, sau văduva, ca şi bărbatul
trebuie să stea sub jurământul făcut până la
terminarea lui; nu există nici un superior
care să le dezlege. „Să nu-şi calce cuvântul,
ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură”
(Nm.30:2b), chiar atunci când cuvântul a fost
rostit cu nebăgare de seamă, cu prea multă
uşurinţă. Neîmplinirea este considerată ca
păcat (cf. Lv.5:4). În cazul în care o femeie a
jurat ceva, sau o fetă s-a jurat pentru ceva, în
ziua în care soţul femeii respective, respectiv
tatăl fetei a aflat despre jurământ şi nu
hotărăşte în aceeaşi zi, ci mai târziu, vinovăţia
va fi peste el (cf. Nm.30:15). În cazul în care
cineva vrea să fie dezlegat/ă de juruinţa făcută
în pripă, întrucât neputinţa lui îl/o conduce
sub păcat, va obţine eliberarea doar prin jertfa
(cf. Lv.5:4-13); acelaşi lucru se întâmplă şi cu
credincioşii în Hristos (cf. 1.In.1:9).
e Dezlegare prin iertare.
Ce se întâmplă,
în realitate, dacă cuvintele credinciosului
nu originează în Dumnezeu? Reamintim
cititorului, că„păcat” înseamnă„ţintăgreşită”:
arcaşul a tras săgeata sa cu multă atenţie să
atingă ţinta, dar ea a ajuns, să zicem, puţin pe
lângă–„amartia” termen tradus cu„greşeală”,
sau „păcat”. Cuvântul odată rostit este în sine
un motiv al legării celui ce l-a rostit. În cazul
„dezlegării” este un motiv întemeiat în baza
căruia s-a făcut „dezlegarea”.Aşa se întâmplă
şi în cazul iertării: omului „legat” i se anulează
motivul „legării” prin chiar iertarea ce i s-a
dat. Dumnezeu a insistat că păcatul acceptat
pentru iertare este doar cel fără voie. Păcatul
făcut cu voia, cum ar fi jurământul fals, nu
are iertare; este considerat ca fiind o hulă la
adresa lui Iehova, Dumnezeul lui Israel. Hula,
blasfemiaşidefăimareasunt acţiuni exprimate
princuvinte–păcate fără iertare (cf.Nm.15:30
/ Mt.12:32). „Dacă cineva... păcătueşte cu
voia, huleşte pe Iehova; acela va fi nimicit din
mijlocul poporului său...” (Nm.15:30). Nici
Adam şi Eva nu au păcătuit „cu voia”, adică
nu au fost conştienţi că de fapt ei fac un lucru
VA URMA
(continuare din pagina 19)
rău; ei au fost convinşi că fructul oprit le este
benific: „bun de mâncat, plăcut de privit, de
dorit să le deschidă mintea”. Asta ne arată
că deja „puterea întunericului” îi cuprinsese.
Mai mult sau mai puţin, toţi cei ce nu sunt
călăuziţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, au
călăuzirea din partea celui ce se foloseşte de
poftele firii umane.
f. Cuvinte cu originea în Dumnezeu
.
Indiferent de caz, viitorul va dovedi că omul
s-a legat cugura lui într-unact cemerită lauda,
sau că a căzut în cursă; va dovedi puterea
cuvântului rostit. Credem că acest amănunt
are cea mai mare importanţă în întregul
subiect discutat aici. „Vai – zice Domnul – de
copiii răzvrătiţi care iau hotărâri fără Mine,
fac legăminte care nu vin din Duhul Meu,
şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!”
(Is.30:1). Acest text lămureşte mai bine
intenţia pe care o avusese apostolul Petru:
„Dacă vorbeşte cineva [sau: dacă predică
cineva],săvorbeascăCuvântulluiDumnezeu”
(1.Pt.4:11). Dacă în Isaia, Dumnezeu S-a
oprit asupra hotărârilor şi a legămintelor,
prin Petru Duhul Sfânt generalizează: toată
vorbirea credinciosului trebuie să fie la
înălţimea cerută de Dumnezeu. Apostolul
Pavel a lărgit mai mult aria înţelegerii
subiectului: „Vorbirea voastră să fie totdeauna
cu har, dreasă cu sare...” (Col.4:6). Deci, din
principiu, toată vorbirea omului – indiferent
de circumstanţe – trebuie să-şi aibe izvorul în
Dumnezeu; în felul acesta răspunsul dat va
fi de la Dumnezeu, iar credinciosul nu „cade
în cursa” neaşteptată a cuvintelor. La o astfel
de ţintă se ajunge într-un singur fel, redat de
Pavel: „Am fost răstignit... nu mai trăiesc eu,
ci Hristos trăieşte în mine”.
(continuare din num]rul trecut)
“Elohim” [Dumnezeu], şi “Jehovah” [Domnul].)
“Acest altar nu era un altar idolatru, nici nu intenţionau să aducă jertfe pe el, ci
doar să fie o mărturie ”între noi şi voi” pentru generaţia viitoare.”
A fost de fapt o intenţie bună: dar cum de multe ori bunele intenţii sunt greşit
înţelese s-a întâmplat şi de data asta. Şi aceasta este lecţia ce o învăţăm din acest capitol
special, din Iosua. A fost un incident care a avut loc cu mult timp în urmă şi pe care unii
oameni l-au interpretat complet greşit şi cu posibile urmări catastrofale.
La acuza lor, triburile dinEst le-a răspuns calm, cu responsabilitate şi cu seriozitate
(Proverbe 15:1). De astfel au făcut declaraţia că dacă acţiunea pe care au săvârşit-o ei este
considerată rebeliune împotriva lui Dumnezeu, ei sunt gata să primească pedeapsa…
Era doar un altar memorial, de aducere aminte…şi nicidecum pentru sacrificii…
acest altar în concepţia constructorilor era ca această “replică” (Ex. 25:9, 40; 1 Chr. 28:11)
să le aducă aminte că şi ei (cei din est) se închinau Aceluiaşi Dumnezeu cu fratii lor de
dincolo de râu (Iordan); era de fapt un simbol al “unităţii”, un simbol al frăţiei… Nu le-a
trecut prin gând să construiască un altar rival sau o altă religie, ci doar să întarească cumva
legatura dintre ei chiar dacă vor fi separaţi de Iordan.
Aumărturist că intenţia lor cu altarul a venit din inimi sincere şi curate fără gânduri
murdare (oricum Dumnezeu le ştia gândurile), că ei au fost deschişi, şi că nu au căutat să
ascundă ceva de fraţii lor…
“Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatemastăzi
de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe,
afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!“
Solutia de rezolvare a conflictului a fost ascultarea şi a celeilalte părţi a conflictului
(v.21-29) = confruntrea personală - discuţii deschise, frăţeşti…
Reprezentanţii triburilor din Vest, la auzul apărării triburilor din Est, au acceptat
explicaţia, au crezut pe fraţii lor şi s-au reîntors la poporul adunat la Silo şi i-a informat
despre rezolvarea favorabilă a conflictului.
Poporul adunat aici a acceptat cu bucurie rezoluţia la care s-a ajuns şi au dat slavă
Domnului pentru acest sfârşit binecuvântat.
CONCLUZIADIALOGULUI: ÎMPĂCAREASEMINŢIILOR
Înlăturarea bănuielii şi judecării greşite a fraţilor lor…
VI. PREVENIREA CONFLICTULUI
- Dărâmarea Neînţelegerilor (vv.11-
34).
• Manifestă interes (DEZINTERESAT) faţă de fraţii tăi.
• Răspunde înţelept-cu curaj şi dragoste la acuzele sau bănuielile fraţilor tăi.
• Discută deschis, în spirit de respect şi aprecierea pentru fratele tău.
• Confruntă-l personal (înainte să se adâncească criza), nu te baza pe informaţia
de la alţii.
• Sacrifică ca să-l câştigi pe fratele tău.
• Fii determinat ca conflictul să se soluţioneze în beneficiul ambelor părţi (fii
obiectiv).
• Nu te grăbi niciodată să iei o decizie pripită. “Do not “jump to conclusion” prea
repede.
• Ţine cont că a câştiga războiul este un lucru, dar a câstiga pacea este cu totul altul.
VII. CONCLUZIA:
Din studiul de faţă am învăţat că metoda cea mai bună de a atenua conflictele este
confruntarea personală, deschisă, sinceră şi nepărtinitoare.
Aşa cum odinioară păstrarea unităţi ţării a fost printr-o închinare unitară şi printr-
un singur altar consacrat, să învăţăm şi noi să apreciem unitatea în închinare şi-n doctrină.
Apoi, am învăţat din această lecţie, că scopul închinării noastre este acela de a fi
plăcuţi Domnului şi nu nouă înşine (Ioan 4:24).
Atunci când avem o neînţelegere cu o persoană sau dacă am auzit zvonuri despre
ea, înainte de orice avem nevoie să mergem şi să verificăm direct cu persoana respectivă
dacă ce se aude e adevărat sau nu.
Şi să facem acest lucru cu dorinţa sinceră că ne pasă de acea persoană şi vrem să
punem capăt zvonurilor inutile sau neînţelegerilor fără rost.
Mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să trăim în armonia şi unitatea cerută de
El pentru ca astfel să-i facem bucurie:
“Faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.”
Fil 2:2
Ioan Sinitean, Chicago
Altarul neînţelegerilor