FB Promo

Anuntam cu profund regret, incetarea din viata a Academicianului TOMA DORDEA (1 ianuarie 1921 – 11 aprilie 2015)

Vizite: 1622
Categorie: alte_evenimente
Data inceput: 11 aprilie 2015
Data sfarsit: 14 aprilie 2015
Ora sfarsit: 13:00
Locatie eveniment: Inmormantarea va avea loc la cimitirul de pe strada Cosminului din Timisoara, marti 14 aprilie, ora 13.00
Anuntam cu profund regret, incetarea din viata a Academicianului TOMA DORDEA (1 ianuarie 1921 – 11 aprilie 2015)
Anuntam cu profund regret, incetarea din viata a Academicianului TOMA DORDEA (1 ianuarie 1921 – 11 aprilie 2015)
Share |

ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA TIMIȘOARA
și
FACULTATEA DE ELECTROTEHNICĂ ȘI ELECTROENERGETICĂ
Anunță cu profund regret, încetarea din viață a
Academicianului TOMA DORDEA
(1 ianuarie 1921 –  11 aprilie 2015)

În ziua de 11 aprilie 2015 s-a stins din viață Academicianul Toma Dordea. Inmormantarea va avea loc la cimitirul de pe strada Cosminului din Timisoara, marti 14 aprilie, ora 13.00.

S-a născut în localitatea Bungard, în apropierea Sibiului, la 1 ianuarie 1921, într-o familie de țărani modești, harnici, cinstiți, demni, care au sădit în inimile copiilor lor aceste calități umane. A urmat clasele primare obligatorii în localitatea natală. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu în 1940, iar apoi a urmat Facultatea de Electrotehnică din Timișoara în anii grei ai războiului și a absolvit-o în 1945 cu mențiunea „Magna cum laudae”. A devenit cadru didactic la această facultate trecând prin toate treptele universitare: asistent, conferențiar și profesor până în 1992. A fost aproape 40 de ani șef de catedră, 15 ani decan, 4 ani prorector.

Activitatea didactică prodigioasă a profesorului Toma Dordea a fost susținută de înalta sa competență și pasiune pentru cunoaștere, de grija, dragostea, dar și exigența manifestată față de lungul șir al seriilor de studenți, sau mai tineri colaboratori. Începând din anul 1965, când a fost numit conducător de doctorat, a ridicat la un nivel superior activitatea de formare și de pregătire a inginerilor în specialitatea „Mașini electrice”. În această perioadă a proiectat, realizat și înzestrat Laboratorul de Mașini Electrice din noul local al facultății pentru ca activitatea de cercetare să se poată desfășura în cele mai bune condiții. În calitate de conducător de doctorat a îndrumat peste 50 de cercetători, care astăzi constituie un corp de elită al Școlii de mașini, aparate și acționări electrice, creată de profesorul Toma Dordea la Politehnica din Timișoara.

Și-a orientat activitatea de cercetare științifică aproape în totalitate spre domeniul vast al mașinilor electrice, cu referire la teoria și ecuațiile mașinilor electrice, precum și la proiectarea, calculul și optimizarea acestor mașini. A făcut parte din numeroase comisii de recepție a unor complexe energetice realizate în țară și a participat la multe expertize tehnice.

Rezultatele științifice obținute de profesorul Toma Dordea în activitatea de cercetare se regăsesc în cele peste 150 de lucrări științifice publicate, 16 cărți și 5 brevete de invenție. Drept recunoaștere a prodigioasei activități a profesorului Toma Dordea, Academia Română l-a primit în rândurile sale ca membru corespondent în 1991, iar în 1994 ca membru titular. A fost apoi 11 ani Președinte al Filialei din Timișoara a Academiei Române și ulterior 4 ani Președinte ad-interim la Filială, până în 2014. În paralel cu sarcinile administrative pe care le-a avut, a continuat fără întrerupere munca de cercetare. Matematica și calculatorul i-au marcat întreaga activitate, iar rațiunea și încrederea în puterea științei l-au călăuzit pe tot parcursul vieții.

 

Ca urmare a recunoașterii prestigiului profesional, didactic sau științific, academicianul Toma Dordea a fost distins cu numeroase premii, titluri și medalii: Doctor Honoris Causa al universităților tehnice din Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Baia Mare; Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României în 2000; Cinci medalii obținute la diferite Saloane internaționale de invenții (Geneva, Bruxelles, Budapesta, București); Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, ș.a.

Cu mintea-i neobosită, a muncit până în ultimele clipe ale vieții, lucrând la optimizarea înfășurărilor turbogeneratoarelor de la Cernavodă și Turceni.

Prin despărțirea de academicianul Toma Dordea, învățământul superior, știința românească, lumea academică și foștii colaboratori suferă o grea pierdere.

A fost o fire blândă, extrem de modestă, plină de bunătate și profundă generozitate, mereu disponibil să sprijine. Prin toate alesele calități intelectuale și umane, academicianul Toma Dordea și-a câștigat prețuirea și respectul tuturor celor care l-au cunoscut.

† Odihnească-se în pace †

Sursa: FACULTATEA DE ELECTROTEHNICA SI ELECTROENERGETICA
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.