Meciul de tenis dintre Simona Halep și Cori Gauff din optimile Wimbledon 2019, pentru un loc în sferturile celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, s-a încheiat cu victoria româncei, care a pus capăt astfel parcursului remarcabil al tinerei americance, relatează Digi 24.
Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-3, pe jucătoarea americană Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon.
În sferturi, Simona Halep va juca în compania lui Shuai Zhang (China; 50 WTA).
Simona Halep părea să aibă un traseu greu la Wimbledon 2019, însă surprizele din primele tururi au făcut ca până în sferturile de finală inclusiv campioana noastră să nu întâlnească vreun cap de serie. După eliminarea liderului mondial Ashleigh Barty, surpriza zilei de luni a fost eliminarea Karolinei Pliskova de către compatrioata sa, Karolina Muchova, într-un meci istoric. Muchova a trecut cu 13-11 în decisiv de Karolina Pliskova, văzută de mulți principala favorită la titlul de la All England Club, după eliminarea lui Barty.
Cea mai bună performanță a Simonei Halep la Wimbledon este calificarea în semifinale, în 2014.
La finalul meciului, românca a declarat, potrivit BBC: „Sunt fericită că pot juca din nou. Acesta este unul dintre turneele mele favorite. Mă bucur că pot juca cel mai bun tenis al meu. Nu mă compar cu anul trecut pentru că atunci am câștigat Roland Garros, acest an este diferit, caut să dau tot ce am mai bun de fiecare dată când pășesc pe teren”.
Accederea în sferturi i-a dus lui Halep 430 de puncte WTA și 294.000 de lire sterline.
Următoarea adversară a lui Halep va fi chinezoaica Shuai Zhang, care a eliminat-o luni pe ucraineanca Daiana Iastremska, 6-4, 1-6, 6-2. Shuai Zhang, 30 de ani, locul 50 WTA, a atins în premieră sferturile unui turneu de Mare Șlem.
Bilanțul întâlnirilor dintre Halep și Zhang este favorabil jucătoarei asiatice (2-1). Halep a fost învinsă de Zhang în primul tur la Australian Open în 2016.
„Aș spune că Simona Halep a pus șaua pe nărăvașa Cori Gauff. Este o nouă victorie tactică strălucită” a Simonei, după cea cu Azarenka, a comentat la Digi24 Cristian Tudor Popescu.