Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA și a doua favorită, a învins-o, miercuri, în premieră, pe sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 20 WTA, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-3, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.
Meciul a durat o oră și 50 de minute și a fost extrem de disputat.
Simona Halep a avut parte de o confruntare dificilă în optimile de finală ale turneului de la Stuttgart. Garbine Muguruza, jucătoare care câștigase precedentele două întâlniri, s-a impus în primul set cu 6-3. Halep a câștigat cu 6-1 cel de-al doilea set și a împins meciul în decisiv. Jucătoarea din Spania a reușit primul break al setului și a condus cu 2-0, însă Halep a întors soarta confruntării.
Simona Halep vs Garbine Muguruza:
Ani: 23-21
Locul nasterii: Constanta, Romania - Caracas, Venezuela
Inaltime: 1,68 metri - 1,82 metri
Greutate: 60 kg - 73 kg
Ambele sunt jucatoare de mana dreapta
Victorii/ infrangeri in cariera: 289-137 vs 207-103
Titluri in 2015: 3-0
Titluri in cariera: 11-1
Bani castigati in 2015: $1,980,291 USD vs $418,172
Bani castigati din tenis: $8,539,699 vs $2,099,641
Locul in clasamentul WTA: 3 vs 20.
Halep vs Muguruza, intalniri directe:
2013, Roma: Victorie Muguruza (abandon Halep)
2014, Wuhan: Victorie Muguruza, scor 2-6 6-2 6-3
2015, Fed Cup Galati: Victorie Muguruza, scor 6-4, 6-3.