Hotărâre, deplasare incredibilă, unghiuri din cartea de geometrie, răutate, concentrare, 26 de lovituri câștigătoare, impecabilă din punct de vedere tactic. Simona Halep a dominat-o categoric pe Elina Svitolina și a obținut, în premieră, calificarea în finala de la Wimbledon (6-1, 6-3, după o oră și 12 minute). Este pentru a cincea oară în carieră în care Simona ajunge în ultimul act al unui Grand Slam (de trei ori la Roland Garros și o dată la Australian Open). Pentru marele trofeu de la All England Club, Halep se va lupta cu Serena Williams (sâmbătă, ora 16:00), relateaza HotNews.
Până la calificarea în finala de la Wimbledon, Simona Halep a pierdut un singur set, împotriva Mihaelei Buzărnescu.
Singurul român care a mai ajuns în ultimul act la Wimbledon, în proba de simplu, este Ilie Năstase, în 1972 și 1976, ambele finale fiind pierdute.
În marea finală, Simona va evolua cu Serena Williams (SUA, 10 WTA).
Pentru calificarea în finală, Halep va primi 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) și 1.300 de puncte WTA.
Câștigătoarea Wimbledon-ului va încasa 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) și 2.000 de puncte WTA.
Începând de luni, Simona va urca pe locul 4 în clasamentul WTA de simplu.
“It’s an amazing feeling. It’s one of the best moments of my life” - @Simona_Halep#Wimbledon pic.twitter.com/cAMWt5qvkM
— Wimbledon (@Wimbledon) July 11, 2019
First Romanian woman to reach the #Wimbledon final…
— Wimbledon (@Wimbledon) July 11, 2019
🇷🇴 @Simona_Halep 🇷🇴 pic.twitter.com/KTBHms6x8B