Echipa de fotbal FC Viitorul a câștigat în premieră Supercupa României după ce a învins-o pe campioana en titre CFR Cluj cu 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, relatează Digi 24.
Formația FC Viitorul, deținătoarea Cupei României, a câștigat, sâmbătă, Supercupa, impunându-se cu scorul de 1-0 (0-0) în fața campioanei CFR Cluj. Pentru echipa constănțeană este primul astfel de trofeu.
FC Viitorul a mai jucat în Supercupă în 2017, dar atunci a pierdut în fața celor de la FC Voluntari.
CFR Cluj a început mult mai bine meciul. A avut cele mai mari ocazii, dar, rând pe rând, Omrani, Costache și tânărul Itu nu l-au putut învinge pe Tordai, care a scos câteva lovituri foarte grele. Fără șut pe poartă în primele 45 de minute, Viitorul a debutat cu mai multă încredere în repriza secundă. A fost mai ofensivă, iar schimbările lui Gică Hagi, prin introducerile lui Adreas Calcan și Marius Leca, au adus un plus și mai mare. Golul a venit pe final, în minutul 86. Andrei Artean a prins un șut bun de la peste 25 de m, pe care Arlauskis nu l-a putut scoate. Astfel, Viitorul Constanța își trece în palmares al treilea trofeu din istorie, după titlul din 2017 și Cupa României din sezonul trecut.
Foto: Inquam Photos / George Călin
CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Vinicius, Mureșan, Camora – Bordeianu, Djokovic, Itu (Culio ‘46) – Deac, Omrani (Țucudean ’76), Costache (Petrila ’70). Antrenor: Dan Petrescu
FC Viitorul: Tordai – Mladen, Țîru, Iacob, De Nooijer (Kuipers ’72) – Houri, Artean, Vînă – Mățan – Iancu (Calcan ’61), Ganea (Leca ’72). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Cartonașe galbene: Omrani ’12, Djokovic ’28, Camora ‘90+1 / Iacob ’41, Iancu ’50
Arbitri: Sebastian Colțescu – Ovidiu Artene, Daniel Mitruți – George Găman
Observatori: Ciprian Paraschiv, Aron Huzu.
La meci au asistat aproape 8.000 de spectatori.
Anul trecut, Supercupa României a fost câștigată de CFR Cluj.