FB Promo
Euro 2020, preliminarii: Suedia vs Romania 2-1 | Marti, la Cluj Napoca, Romania joaca cu Insulele Feroe
Vizite: 1208
24 martie 2019
Euro 2020, preliminarii: Suedia vs Romania 2-1 | Marti, la Cluj Napoca, Romania joaca cu Insulele Feroe
Euro 2020, preliminarii: Suedia vs Romania 2-1 | Marti, la Cluj Napoca, Romania joaca cu Insulele Feroe
Share |

Selecționata României a început cu stângul campania de calificare pentru Campionatul European din 2020. Echipa antrenată de Cosmin Contra a pierdut, scor 2-1, în fața Suediei (Grupa F), plătind tribut pentru gafele din apărare. Suedezii au marcat de două ori într-un interval de șapte minute (Quaison '33, Claesson '40), tricolorii au redus din diferență în minutul 58, prin Keșeru, însă nu au putut egala și au plecat cu mâna goală de pe Friends Arena (Solna), relateaza HotNews.

După o primă jumătate de oră în care ambele echipe au avut ocazii de a înscrie, Suedia a deschis scorul prin Quaison ('33), care l-a învins pe Tătărușanu cu un șut de lângă Grigore. Gazdele și-au majorat avantajul prin Claesson ('40), la o fază la care Stanciu a respins greșit, la marginea careului.

Claudiu Keșeru, intrat pe teren la pauză, a redus din diferență în minutul 58 (Pușcaș și Marin au produs o fază frumoasă, cu pase la limită). Cosmin Contra a forțat, i-a introdus și pe Ianis Hagi și Andrei Ivan, însă golul egalării nu a venit.

Au evoluat echipele:


România: Tătărușanu – Manea, Grigore, Săpunaru-cpt., Bancu – Băluță (Ivan ’77), Marin – Chipciu, Stanciu, Mitriță (Keșeru ’46) – Pușcaș (Hagi ’64).Selecționer: Cosmin Contra
 
Suedia: Olsen – Lustig, (Krafth ’24), Helander, Granqvist-cpt., Augustinsson – Forsberg (Svensson ’68), S. Larsson, Olsson, Claesson – Quaison (Isak ’88), Berg. Selecționer: Janne Andersson.


Cartonașe galbene: Grigore ('72), Hagi ('79), Săpunaru ('82), Svensson ('90+3), Seb. Larsson ('90+4).

Următorul joc al “tricolorilor” este programat marți, 26 martie, de la ora 21.45, pe stadionul echipei CFR Cluj, contra Insulelor Feroe.


Selecționata Spaniei a învins, pe teren propriu, reprezentativa Norvegiei, cu scorul de 2-1, într-un meci din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020, din care face parte și România.

Tot sâmbătă, Malta s-a impus cu 2-1 în fața Insulelor Feroe (tot în grupa României). În alte grupe, Italia a învins Finlanda, scor 2-0, iar Elveția a câștigat în deplasare cu Georgia, scor 0-2.


Rezultate din preliminariile Euro 2020:

Grupa D

 

Georgia vs Elveția 0-2
Au marcat: Zuber '56, Zakaria '80

 

Gibraltar vs Irlanda 0-1
A marcat: Hendrick '49
 
Grupa F


Malta vs Insulele Feroe 2-1
Au marcat: Nwoko '13, Borg '77 (penalty) / Thomsen '90+8

 

Spania vs Norvegia 2-1
Au marcat: Rodrigo ’16, Ramos ’71 (penalty) / King '65 (penalty)


Suedia vs România 2-1
Au marcat: Quaison '33, Claesson '40 / Keșeru '58
 
Grupa J
 
Bosnia și Herțegovina vs Armenia 2-1
Au marcat: Krunic '33, Milosevic '80 / Mkhitaryan '90+3 (penalty)

 

Leichtenstein vs Grecia 0-2
Au marcat: Fortunis '45+1, Donis '80

 

Italia vs Finlanda 2-0
Au marcat: Barella '7, Kean '74
Sursa: HotNews
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.