Simona Halep a avut o evoluție încântătoare în meciul cu Anett Kontaveit (6-1, 6-1), reușind calificarea în semifinale la Australian Open după doar 53 de minute de joc. Ea s-a declarat mulțumită de felul în care a jucat și a precizat că este încrezătoare, iar câștigarea unui Grand Slam nu i se mai pare ceva imposibil, spre deosebire de trecut, relatează HotNews.
"Perfecțiunea nu există, dar sunt foarte mulțumită de felul în care am jucat, m-am simțit foarte bine pe teren, m-am mișcat bine, am simțit foarte, foarte bine mingea, a fost un meci foarte bun. Mă simt mai energică (față de acum doi ani), mai încrezătoare, îmi simt jocul. Va fi un meci foarte dificil, dar sunt semifinale, trebuie să fie astfel. Sunt “all in”, sunt încrezătoare. Cred că va fi la fel cu oricare aș juca, Garbine sau Anastasia Pavlyuchenkova. Ambele lovesc tare, le place să servească puternic. Ar fi aproape aceeași tactică, dar principalul este să mă concentrez pe mine însămi. Voi fi pregătită", a spus Simona Halep, la conferința de presă
Ea a menționat că trebuie să învețe din atitudinea lui Roger Federer la meciul cu Tennys Sandgren, după ce elvețianul a salvat șapte mingi de meci: "Televizorul meu este deschis tot timpul în cameră și am văzut meciul. Este incredibil ce a făcut. Felul în care a acceptat ce se întâmplă, și a luptat pentru fiecare minge. Trebuie să învăț din asta".
Simona Halep a precizat că acum simte că nu mai este ceva imposibil câștigarea unui turneu de Grand Slam, . "Orice Grand Slam este o prioritate. Ar fi grozav dacă aș putea să câștig unul pe hard. Simt că aceste trofee nu mai sunt ceva imposibil. Asta simt în legătură cu Grand Slam-urile acum. Mă simt încrezătoare când servesc, nu-mi mai este frică. Uneori m-am simțit epuizată, trebuie să recunosc. Presiunea de a fi bună în fiecare săptămână este cea mai grea. Dar acum nu mai simt presiune, ceea ce vine este doar un bonus. Scopul principal nu mai este clasarea pentru mine, sunt titlurile și meciurile", a mai afirmat Halep, potrivit News.ro.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Australian Open, miercuri, după ce a învins-o pe estona Anett Kontaveit, în doar 53 de minute, scor 6-1, 6-1. În penultimul act, Halep o va înfrunta pe Garbine Muguruza (Spania, locul 32 WTA), care a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, locul 30 WTA), cap de serie numărul 30, scor 7-5, 6-3.
În acest moment, Simona se află la doar o victorie distanță de cea mai bună performanță reușită la Australian Open - calificarea în finală (a ajuns în ultimul act al ediției din 2018, atunci când a fost învinsă de Caroline Wozniacki, 7-6 (2), 3-6, 6-4).