Crin Antonescu s-a retras din cursa pentru presedintia Romaniei | Liberalul a declarat ca renunta si la interimatuCrin Antonescu s-a retras din cursa pentru presedinția României. Liberalul a declarat că renunță și la interimatul la conducerea PNL. El va preda toate atribuțiile pentru organizarea Congresului colegilor săi de partid. Crin Antonescu promite să facă tot ce-i va sta în puteri pentru unificarea dreptei din România și pregătirea pentru bătălia cea mare din toamnă.l la conducerea PNL.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, sâmbătă, într-o conferință de presă, intenția de a nu mai candida la alegerile prezidențiale din acest an, ca un pas spre urgentarea realizării proiectului de unificare al forțelor de dreapta, potrivit Agerpres.
Anunțul surpriză schimbă multe calcule politice inclusiv din zona puterii și vine la numai o zi după declarația șefului statului pentru o televiziune bulgară, potrivit careia, "foarte probabil" Antonescu nu va mai candida.
Nu am timp. Nu am timp să demontez fixații. Nu am timp să vindec resentimente. Nu am timp să lărgesc orizontul unor mărginiri. Conștient că este urgent ca eforturile de unificare a dreptei să facă pași cât mai concreți înainte, că este absolut urgent ca un candidat al dreptei unite să fie desemnat, anunț intenția de a nu candida la președinția României și de a fovoriza în acest fel desemnarea grabnică, rapidă, până la sfârșitul acestei luni sau cel târziu până la 15 iulie, a unui candidat care să fie acceptat mai ușor de tot ceea ce înseamnă forță politică de dreapta, a declarat, sâmbătă, Crin Antonescu.
Liberalul a mai declarat că renunță și la interimatul la conducerea PNL. El va preda toate atribuțiile pentru organizarea Congresului colegilor săi de partid. Crin Antonescu promite să facă tot ce-i va sta în puteri pentru unificarea dreptei din România și pregătirea pentru bătălia cea mare din toamnă.