FB Promo
Timisoara, 6-9 martie. Europarlamentar pentru o zi. Tinerii se pot inscrie pana in 1 martie
Vizite: 838
26 februarie 2018
Timisoara, 6-9 martie. Europarlamentar pentru o zi. Tinerii se pot inscrie pana in 1 martie
Timisoara, 6-9 martie. Europarlamentar pentru o zi. Tinerii se pot inscrie pana in 1 martie
Share |

In perioada 6 – 9 martie tinerii din Timisoara se vor afla fata in fata cu autoritatile, in cadrul primului dialog tineri – decidenti din proiectul „Europarlamentar pentru o zi: Structuri de sprijin pentru implicarea tinerilor in procesul legislativ”, finantat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus+. Evenimentul va avea loc la sediul Consiliului Judetean Timis, intre orele 9:30 – 17:00.

Proiectul pleaca de la o realitate ingrijoratoare: tinerii romani se simt din ce in ce mai putin reprezentati, simtind ca vocea lor nu este luata in calcul. Acest lucru se observa si in rata scazuta de participare la procesul democratic, atat la alegerile locale/nationale, cat si la cele europene. Implementat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene in perioada 2017-2019, proiectul “Europarlamentar pentru o zi” doreste sa raspunda acestei nevoi creand un context favorabil implicarii tinerilor prin informare, formare si dialog. Pe parcursul a 18 luni, vor fi realizate patru Dialoguri Tineri – Autoritati in patru regiuni ale tarii si va fi realizata o cercetare. Aceasta va evalua situatia actuala a participarii tinerilor la actul democratic si va colecta propunerile lor de actiuni ce trebuie intreprinse la nivel local, regional, national si chiar european, pentru ca, in cel mai scurt timp, sa vedem rezultate. Propunerile tinerilor si rezultatele cercetarii vor fi insumate intr-o Carta Alba ce va fi prezentata autoritatilor.

Dialogurile cu tinerii se bazeaza pe metode participative, astfel ca, la finalul fiecarui eveniment, tinerii participanti – liceeni, studenti, tineri profesionisti, dar si someri sau tineri apartinand grupurilor vulnerabile – vor intra in posesia certificatului european YOUTHPASS, de validare a competentelor dobandite prin activitatile de educatie non-formala.

Un rezultat important urmarit in cadrul proiectului este de a-i echipa si motiva pe tineri pentru a continua sa se implice in programe de voluntariat si actiuni ale grupurilor de tineret ce vizeaza adoptarea de masuri si propuneri legislative in domeniul tineretului la toate nivelurile de decizie: local, national, european.

EVENIMENTUL DE DIALOG STRUCTURAT INTRE TINERI SI AUTORITATI

TIMISOARA, 6-9 MARTIE 2018

INSCRIERI

Primul dialog din seria celor patru va avea loc la Timisoara in perioada 6 – 9 martie 2018, la sediul Consiliului Judetean Timis. Detalii despre eveniment sunt disponibile pe pagina dedicata, iar formularul de inscriere este disponibil AICI. Inscrierile se pot face pana pe data de 1 martie 2018.

Urmatoarele evenimente vor avea loc la Odorheiu Secuiesc, Baia Mare si Bucuresti, in perioada mai – octombrie 2018.

PARTENERI

Partenerii proiectului: Fundatia Student Plus – Europe Direct Timisoara (lead partner), Federatia YMCA Romania, Asociatia Young Initiative, Forumul Tanar din Odorhei – Europe Direct Harghita, Asociatia YMCA Baia Mare, Asociatia YMCA Cavnic.

Parteneri locali: Institutia Prefectului Judetul Timis, Consiliul Judetean Timis, Universitatea Politehnica – Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Universitatea de Vest Timisoara – Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, Inspectoratul Scolar Judetean Timis.

FUNDATIA STUDENT PLUS

Cu o activitate de aproape doua decenii in sfera timisoreana, Fundatia Student Plus a implementat proiecte si programe ce au contribuit la conectarea tinerilor cu societatea si la dezvoltarea lor plenara. Intre cele mai cunoscute sunt programul inter-generational “Academia Seniorilor”, Voluntar VIP – Centrul de Voluntariat Timisoara si proiectul international iDebate. Din 2013, in calitate de gazda a Centrului de Informare Europe Direct Timisoara, organizatia deruleaza un complex proiect de comunicare pe teme europene in judetele Timis, Caras-Severin si, incepand cu 2018, si in judetul Hunedoara, sub coordonarea Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

Partenerii proiectului au o activitate remarcabila in domeniul cetateniei active. Federatia YMCA Romania si Fundatia Student Plus detin titlurile de excelenta pentru promovarea spiritului si valorilor europene, acordate in 2017 de Institutul European din Romania. Asociatiei Young Initiative, tot in 2017, i-a fost acordat premiul de excelenta pentru sustinerea activitatii ONG-urilor de catre Primaria Sectorului I – Bucuresti. Forumul Tanar din Odorhei este una dintre cele mai active organizatii de tineret din inima tarii, cu zeci de proiecte de tineret implementate si cu 10 ani de experienta in comunicare europeana, in calitatea de gazda a Centrului de Informare Europe Direct Harghita. Federatia YMCA Romania, ca parte a YMCA Europe si YMCA World Alliance, este unul dintre actorii cu influenta la nivel international in domeniul tineretului.

Sursa: Fundatia Student Plus - Europe Direct Timisoara

Autor: MC
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.