Universitatea Politehnica din Timișoara s-
La manifestări au mai fost invitați să participe mai mulți rectori ai unor universități din Europa și România, Doctori Honoris Causa ai Universității Politehnica din Timișoara, foști rectori ai UPT, colaboratori din universități din întreaga lume, oficialități locale, reprezentanți ai vieții economice regionale, absolvenți ai Universității Politehnica din Timișoara, profesori și studenți.
Evenimentele programate cu ocazia acestei aniversări vor începe, joi, de la ora 10.00, în clădirea Rectoratului UPT.
În întâmpinarea sărbătoririi a 90 de ani de la înființarea primei instituții de învățământ superior tehnic din Banat, Fundația „Politehnica” a organizat ceremonia de conferire a titlului de „Membru de onoare” unor personalități care și-au împletit viața și activitatea cu valorile UPT.
Astfel, la 10 noiembrie, cu începere de la ora 17,00, în Sala Senatului UPT (Bd. Ferdinand nr. 2, etajul I) au fost înmânate diplomele și însemnele de „membru de onoare” unui număr de 9 personalități din domeniile: viață academică, arte, management industrial.
Pentru mediul academic:
Ioan Carțiș - rector 1996 – 2004 (două mandate)
Coleta De Sabata – rector 1981 – 1989
Toma Dordea - membru al Academiei Române
Alexandru Nichici – rector 1992 – 1996
Pentru sectorul „arte”:
Sorina Ianovici-Jecza - președintele Fundației Interart TRIADE
Ștefan Popa Popa’s - caricaturist
Robert Șerban – poet, scriitor, publicist
Pentru management industrial:
Gheorghe Cocian – director general SC ELBA SA
Constantin Popeci – președintele Grupului de firme POPEI (utilaj greu).
La ceremonie au fost invitați membri ai comunității academice timișene, Comisia de învățământ a Senatului României, personalități ale vieții publice locale și regionale.