FB Promo
Ungaria califica drept `șantaj` conditionarea acordarii fondurilor europene de respectarea statului de drept
Vizite: 1045
3 mai 2018
Ungaria califica drept `șantaj` conditionarea acordarii fondurilor europene de respectarea statului de drept
Ungaria califica drept `șantaj` conditionarea acordarii fondurilor europene de respectarea statului de drept
Share |

Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a respins propunerea UE de a lega fondurile europene de respectarea statului de drept, susținând că duce la „șantaj”, scrie Politico, relateaza News.ro.

„Există tratate în Uniunea Europeană care specifică în mod clar drepturile și obligațiile statelor membre UE”, a declarat Szijjarto.

„Nu suntem de acord cu nicio propunere care ar putea duce la șantaj privind acordarea de fonduri europene care trebuie efectuată conform tratatelor”, a adăugat el.

Szijjarto a susținut, de asemenea, că este vorba de un criteriu subiectiv prin care s-ar determina felul în care vor fi distribuite fondurile.

Propunerea de buget pentru perioada 2021-2027, prezentată miercuri de Comisia Europeană în Parlamentul European, condiționează finanțarea europeană de respectarea statului de drept. Practic, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricționeze accesul la finanțare în mod proporțional cu natura, gravitatea și amploarea deficiențelor care afectează statul de drept.

Sursa: News.ro
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.