FB Promo
Locuintele romanesti au avut cea mai mare scumpire din UE
Vizite: 863
13 iulie 2015
Locuintele romanesti au avut cea mai mare scumpire din UE
Locuintele romanesti au avut cea mai mare scumpire din UE
Share |

România a fost țara europeană în care locuințele s-au scumpit cel mai mult în primele trei luni ale acestui an, arată datele Eurostat. Asta și pentru că piața pornește foarte de jos. Au fost șase ani de ieftiniri care s-au oprit la mijlocul lui 2014. Din al doilea semestru de anul trecut, locuințele din România au început să se scumpească. Însă nu toate. Unele apartamente au continuat să se ieftinească, dar nu suficient de mult cât să tragă piața în jos, relateaza Digi24.

România a fost una dintre țările în care piața imobiliară a căzut cel mai mult în anii de criză. Acum însă, la ieșirea din prăpastie, fiecare modificare de preț se simte puternic în statistici.

În primul trimestru al acestui an, locuințele din România s-au scumpit cu 4,1% față de ultimul trimestru din 2014 și cu 3,7% față de primele trei luni ale anului trecut, arată datele Eurostat.

Scumpirea față de trimestrul precedent este, procentual, cea mai mare din Uniunea Europeană. Însă evoluția prețului a fost dată de o medie care ascunde de fapt discrepanțele care încă mai există pe piața imobiliară din România.

Sursa: Digi24
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.