FB Promo
Franta vrea sa scape Rusia de sanctiuni
Vizite: 974
25 ianuarie 2016
Franta vrea sa scape Rusia de sanctiuni
Franta vrea sa scape Rusia de sanctiuni
Share |

Franța speră că Rusia va scăpa în curând de povara sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. Aflat în vizită oficială la Moscova, ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, a declarat că Parisul are ca obiectiv anularea „la vară” a măsurilor adoptate încă din 2014 și prelungite luna trecută, relateaza Digi24.

Condiția ar fi respectarea procesului de pace din estul Ucrainei.

Suntem înscriși într-un proces, cel de la Minsk, care articulează relațiile dintre Rusia și Uniunea Europeană, între altele. Dar există relații care au început cu mult înainte, care trebuie să continue, pentru că obiectivul acestui proces este revenirea la normalitate. Iar obiectivul pe care noi îl împărtășim tuturor este de putea ridica la vară sancțiunile, pe temeiul că procesul va fi fost respectat”, a spus Emmanuel Macron.

Oficialul a făcut declarațiile la un forum al oamenilor de afaceri francezi din Rusia, iar vizita sa la Moscova este intrepretată de analiști ca o revitalizare a relațiilor economice dintre cele două țări.

Ca și Statele Unite, Uniunea Europeană a introdus sancțiuni din ce în ce mai dure împotriva Rusiei, mai întâi pentru anexarea Crimeei, în martie 2014, apoi pentru presupusa implicare în conflictul separatiștilor proruși din estul Ucrainei. Aceste din urmă măsuri, care vizează sectorul bancar, petrolier și de apărare, au fost prelungite la sfârșitul lunii decembrie pentru șase luni.

Ca răspuns, Rusia aplică un embargo asupra majorității produselor agroalimentare europene, ceea ce îi afectează serios pe agricultorii francezi.

Premierul francez Manuel Valls a menționat pentru prima dată în noiembrie perspectiva ridicării sancțiunilor, fără a preciza un calendar.

La Formul economic de la Davos, și secretarul american de stat, John Kerry, a estimat, vineri, că sancțiunile ar putea fi ridicate „în următoarele luni”, dacă Moscova aplică integral acordul de la Minsk.

Reluarea contactelor economice între Paris și Moscova intervine pe fondul apropierii diplomatice care s-a realizat odată cu lupta comună împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. După atentatele de la Paris, președintele Francois Hollande a fost la Moscova și s-a întâlnit cu Vladimir Putin. 

Sursa: Digi24
Foto: independent.md
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.