FB Promo
Timisoara, Revelion 2013 | Opera: `prințul Orlovski` din opereta `Liliacul` de Johann Strauss. Filarmonica: Concertul de Anul Nou
Vizite: 3787
31 decembrie 2012
Timisoara, Revelion 2013 | Opera: `prințul Orlovski` din opereta `Liliacul` de Johann Strauss. Filarmonica: Concertul de Anul Nou
Timisoara, Revelion 2013 | Opera: `prințul Orlovski` din opereta `Liliacul` de Johann Strauss. Filarmonica: Concertul de Anul Nou
Share |


Timișorenii care vor să se distreze de Revelionul 2013 în altă parte decât acasă sau în localuri, pot alege o seară cu ștaif la Opera Națională Română Timișoara, unde, la fel ca și în anii precedenți, sunt invitații personajului 'prințul Orlovski' din opereta 'Liliacul' de Johann Strauss.


Balul 'Liliacului', pregătit de Ovidiu Rusu și Corina Murgu, îl are la conducerea muzicală pe Peter Oschanitzky, sub conducerea artistică a lui Mario de Carlo și-i aduce în scenă pe artiștii: Cristian Rudic (Eisenstein), Mihaela Marcu (Rosalinda), Octavian Vlaicu (Frank), Gabriella Varvari (Orlovski), Cristian Bălășescu (Alfred), Dan Patacă (dr. Falke), Mircea Dan Petcu (dr.Blind), Narcisa Brumar (Adela), Suzana Vrânceanu (Ida), Dan Spanache (Frosch), Cătălin Vinars (Ivan).

Soliștii baletului sunt Cristina Romândașu, Manuela Ardelean, Alina Mihai, Andreea Farcaș, Irina Constantin, Darius Agrima, Cornel Bercea, Alexandru Pîntea, Sergiu Anghel, cu participarea corului, a orchestrei și a ansamblului de balet ale Operei Naționale Române Timișoara.

La sfârșitul balului, directorul Operei timișorene, maestrul Corneliu Murgu, va închina o cupă de șampanie cu publicul spectator.

Melomanii care vor ceva mai mult antren vor putea alege un concert extraordinar pregătit de Filarmonica Banatul, o călătorie prin lumea basmelor românești, ca temă a Revelionului 2013 organizat de filarmonică.

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Banatul propune publicului un program muzical colorat, vesel, plin de fantezie, cu invitați surpriză și premii consistente, după cum a dezvăluit directorul instituției, Ioan Coriolan Gârboni.

Sub conducerea muzicală a dirijorului Radu Popa vor evolua, ca soliști: percuționistul Doru Roman, Cosmin Bălean (duduk), violonista Cătălina Costin, tenorul Daniel Zah.

'Programul este cu adevărat special, cu valsuri, polci și prime audiții. Mașina de scris și Polca șmirghelului sunt doar două dintre surprizele muzicale ale serii', spune Gârboni.

După Concertul extraordinar, cei care aleg să-și petreacă noaptea dintre ani la filarmonică se vor distra la Bal mascat care începe în 2012 și se va încheia în zorii Noului An, 2013.

Pentru timișorenii care vor să petreacă Revelionul împreună, în Piața Operei, Primăria Timișoara a organizat un spectacol atractiv, cu trupe românești pe care le-au solicitat concitadinii, cea mai dorită fiind trupa Cargo. Printre cei care le vor ura 'La mulți ani!' timișorenilor se va afla și primarul Nicolae Robu. AGERPRES

Sursa: agerpres.ro
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.