Emisia OTV a fost întreruptă marți, în jurul orei 18.40, după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras, în ședința din aceeași zi, cu unanimitate de voturi, licența audiovizuală a televiziunii care îl are ca asociat principal pe Dan Diaconescu, scrie Mediafax.
Inițial, de la ora 18.00, emisia televiziunii a fost întreruptă pentru o jumătate de oră, pe ecran apărând, pe fond negru, textul "Emisia postului OTV a fost întreruptă la ordinul lui Victor Ponta". În partea de jos a ecranului, pe crawl, a rulat un mesaj despre o conferință organizată de Dan Diaconescu marți, la sediul televiziunii sale, presa fiind invitată să participe la eveniment.
În jurul orei 18.30, emisia postului a fost reluată, cu imagini de la conferința de presă organizată de Dan Diaconescu, după care, în jurul orei 18.40, emisia a fost întreruptă definitiv, pe ecranul televizoarelor apărând mira și numărul deciziei luate de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) pentru retragerea licenței audiovizuale a televiziunii "CNA 45/22.01.2013".
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras, în ședința de marți, cu unanimitate de voturi, licența audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu va mai putea emite.