Guvernul a adoptat miercuri Ordonanta de urgenta care modifica Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Actul normativ aduce schimbari importante in privinta selectarii managerilor unitatilor sanitare publice, prin eliminarea restrictiilor privind participarea la concurs si deschiderea competitiei in selectarea celor mai competenti directori, potrivit unui comunicat al Guvernului, relateaza HotNews.
Acesta precizeaza ca de acum, selectia managerilor se poate face si din randul altor categorii de specialisti cu experienta si abilitati de conducere dovedite. Pana in acest moment, exista obligatia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar. Aceasta masura ingradea in mod nejustificat accesul la aceasta functie, cu consecinte negative in procesul de selectie pentru ocuparea acestei functii si in desfasurarea activitatii de management.
Pentru a asigura o conducere cat mai profesionista a spitalelor, au fost extinse si incompatibilitatile pentru manager si ceilalti membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil si, in spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de ingrijiri). Astfel, aceste functii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare si control la nivelul partidelor politice sau al societatilor comerciale.