FB Promo
Darea in plata, adoptata de Senat. A fost stabilit un plafon pentru credite
Vizite: 1067
1 martie 2016
Darea in plata, adoptata de Senat. A fost stabilit un plafon pentru credite
Darea in plata, adoptata de Senat. A fost stabilit un plafon pentru credite
Share |

Legea dării în plată a fost adoptată de Senat în unanimitate. Un singur amendament a fost adoptat în plenul Senatului care spune că această lege se aplică celor care au credit până în 150.000 de euro. De asemenea, legea se aplică și persoanelor care au luat credit prin programul „Prima Casă”, relateza Digi24.

În total, au fost 119 voturi pentru această lege, nicio abținere și nici un vot împotrivă. Mai mult, toate grupurile parlamentare au votat în favoarea acestei legi. 

Legea urmează să fie dezbătută și în Camera Deputaților, care este for decizional. 

Legea dării în plată presupune că persoanele care au credite de locuințe pot ceda bunurile ipotecate către bănci, dacă nu mai au cu ce plăti împrumuturile, conform Agerpres. 

Președintele Klaus Iohannis a cerut pe 18 decembrie Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată. Șeful statului a motivat că este atributul Legislativului să definească mai riguros termenii folosiți, astfel încât să fie eliminate neclaritățile și evitate confuziile.

Sursa: Digi24
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.