Numele de domenii de site-uri „.ro” vor avea o perioadă de valabilitate limitată la cinci ani, nu una nelimitată, așa cum se întâmplă acum, potrivit unui anunț recent al Romania Top Level Domain (RoTLD), relateaza Digi24.
Mai exact, din iulie 2017, pentru folosirea în continuare a aceluiași nume de domeniu persoanele interesate vor trebui să achite periodic o taxă, potrivit avocatnet.ro.
RoTLD (Registrul român de domenii pentru site-uri „.ro”) a anunțat în decembrie 2016 că, începând cu data de 1 iulie 2017, se va introduce un tarif de întregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile „.ro”, însă fără să precizeze cât va fi aceasta.
Acest tarif va asigura atât înregistrarea numelui de domeniu, cât și dreptul de folosire al acestuia pe o perioadă limitată de cinci ani. După expirarea acestui termen, persoanele care vor să își păstreze numele respectiv vor fi nevoite să mai achite anual o altă taxă. Dacă aleg să nu plătească tariful, numele va deveni liber și altcineva îl va putea înregistra și folosi.
Pe de altă parte, nu va exista posibilitatea înregistrării pe o perioadă mai scurtă, de exemplu de un an, ci doar de cinci ani (cu opțiune de prelungire). Asta înseamnă că dacă cineva are nevoie de un nume de domeniu doar pentru un an, va fi nevoit să plătească aceeași sumă de bani ca și cum l-ar folosi cinci.