Simona Halep s-a calificat duminică în finala turneului de la Roma, după ce a învins-o pe Garbine Muguruza în trei seturi, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4. Meciul a durat mai bine de două ore și a fost unul intens, relateaza Digi24.
Fiecare jucătoare a avut momente foarte bune, dar și momente de picaj.
Simona Halep a început foarte bine meciul. În setul secund, însă, jucătoarea din Spania a revenit și a reușit să se impună. În setul trei, Halep a început impecabil, a avut la un moment dat 4 la 0. Apoi, Muguruza a reușit să găsească calea de atac, dar în cele din urmă victoria a fost în mâna Simonei.
În finală, Simona Halep o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Marketa Vondrousova și Karolina Pliskova.
La primul meci cu spectatori în tribune, a doua jucătoare a lumii s-a distanțat rapid la 5-1, în aplauzele fanilor. Garbine Muguruza a încercat să revină în meci, cu un break, dar Simona a câștigat setul cu 6-3. Pauza de vestiar cerută de iberică a funcționat - Muguruza a trimis meciul în decisiv, în ciuda unor mingi superbe ale Simonei.
„A fost o bătălie care pe care între două superjucătoare, un meci din colecția celor care nu se uită niciodată. Imaginea cu care aș putea să caracterizez acest meci este cea a unei înfruntări de Skanderbeg sau braț de fier între doi bărbați monstruos de musculoși, la o masă, care încearcă fiecare să îndoaie brațul adversarului. Asta am văzut între cele două fete și Simona a fost braț de fier. Și a avut și nervii la fel, pentru că altfel n-ar fi reușit să câștige acest meci. Va într-o înfruntare braț de fier, victoria a părut să încline când într-o parte, când în cealaltă, când venea peste Simona Muguruza, când o aducea la loc Simona. Meciul a stat tot timpul sub semnul incertitudinii. Vă rog să mă credeți că la 5-1 pentru Simona în decisiv eram la fel de crispat și de îngrijorat, pentru că nu eram deloc sigur că meciul e încheiat. Simțeam încă rezervele de forță ale Garbinei Muguruza. E un meci pe care o să-l țin minte”, a spus Cristian Tudor Popescu.