Condusă cu 1-0 la seturi și cu break în al doilea, Simona nu a arătat precum un lider mondial, Halep repetând erorile din înfrângerea de la US Open (defensivă, fără să-și asume riscuri, ezitantă). Din acest punct al partidei, Simona a făcut un pas în față, câștigând teren cu fiecare schimb în fața puternicei Kaia Kanepi. Scoasă la tablă de jucătoarea din Estonia pentru a doua oară în decurs de câteva luni, Halep a trecut în cele din urmă testul (6-7(3), 6-4, 6-2), calificarea în turul doi de la Australian Open readucând zâmbetul pe fața locului 1 WTA (disputa a durat două ore și 11 minute). Urmează duelul cu Sofia Kenin (SUA - 37 WTA), relateaza HotNews.
Mihaela Buzărnescu a practicat un tenis spectaculos, cu multe lovituri minunate, semnele pentru următoarea perioadă fiind unele bune. Jucătoarea noastră a câștigat primul set al disputei cu Venus Williams, 7-6(3), iar în al doilea s-a aflat la un singur game distanță de victorie și calificarea în turul doi de la Australian Open (la 5-3 a servit pentru a închide meciul). Venus, sportivă cu mare experiență, a simțit momentul, a revenit și s-a impus în cele din urmă cu 6-2 în decisiv.
Pentru prezența în primul tur de la Australian Open, Mihaela Buzărnescu va primi 75.000 de dolari australieni (54.000 de dolari americani) și 10 puncte WTA.
Pentru Mihaela Buzărnescu a fost a doua prezență pe tabloul principal de la Australian Open. La ediția de anul trecut, românca a părăsit competiția tot în primul tur, fiind învinsă atunci de daneza Caroline Wozniacki, scor 6-2, 6-3.
În runda a doua a competiției de la Melbourne, Venus Williams o va înfrunta pe franțuzoaica Alize Corne (locul 46 WTA), care a trecut de spaniola Lara Arruabarrena-Vecino (locul 86 WTA), scor 6-2, 6-2.
În vârstă de 38 de ani, Venus Williams se află la a 19-a prezență pe tabloul principal de la Australian Open. Americanca a ajuns de două ori în ultimul act al competiției, de fiecare dată fiind învinsă de Serena Williams (în 2003 și 2017).