După 15 luni de la semnarea contractului, și anterior cu aproape trei ani de licitații și contestații, în sfârșit încep lucrările la cei circa 30 de kilometri ai Secțiunii 5 din autostrada A1 Sibiu - Pitești, relatează HotNews.
Pentru circa 356 milioane de euro, contractul semnat cu italienii de la Astaldi presupun finalizarea tronsonului de la Pitești la Curtea de Argeș în 48 de luni.
„Tocmai a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul Pitești-Curtea de Arges al autostrăzii A1. Proiectarea a fost încheiată, intrăm în faza de execuție”, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, precizând că lucrările vor începe de la 1 septembrie.
„Constructorul este deja mobilizat în teren pentru a porni munca pe cei 30 de km ai șantierului”, a spus Drulă.
În luna iunie, Drulă transmitea că pe atunci a fost emisă autorizația de construire și că „lucrările pot începe”.
Proiectul este unul amplu, care valorează 1,7 miliarde de lei și, potrivit ministrului Drulă, cuprinde:
- 13 poduri;
- 3 pasaje;
- un viaduct;
- 3 noduri rutiere la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov;
- 2 spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajare modern;
- 2 parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului;
- 2 centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș.
Video-ul începe din zona Curtea de Argeș și continuă de-a lungul traseului până la Pitești și viitorul nod Bascov.