Zeci de biciclete au fost amplasate în mai multe stații din Timișoara, în cadrul unui proiect de 7,5 milioane de lei, pentru încurajarea oamenilor să folosească transportul în comun, însă acestea nu pot fi folosite, pentru că autoritățile nu au stabilit deocamdată cum se vor împrumuta sau închiria, relateaza Digi24.
Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că proiectul "Sistem intermodal de transport în comun", care prevede, printre altele, achiziționarea a circa trei sute de biciclete și crearea de stații pentru acestea în apropierea stațiilor de transport în comun din oraș, este aproape finalizat, anunță Mediafax.
Astfel, 30 de biciclete au fost deja amplasate în stațiile Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) de la Catedrala Mitropolitană, Mall și Poșta Mare, aflate în zona centrală a orașului. Numeroși timișoreni s-au oprit pentru a admira bicicletele, iar unii dintre aceștia chiar au încercat să le împrumute, însă autoritățile nu au stabilit deocamdată cum vor putea fi închiriate sau împrumutate acestea.
Mai trebuie puse la punct unele detalii: prețul închirierii, dacă se vor folosi cartelele RATT sau abonamentele, dar și modul în care ele pot fi urmărite pentru a nu fi furate.
Întrebat când se va stabili o modalitate pentru închirierea bicicletelor, primarul Nicolae Robu a răspuns: "Mecanismul va fi anunțat în momentul în care dăm sistemul în folosință. Va trebui să facem puțină popularizare".