FB Promo
Razboi in Ucraina | Ucraina in negocieri cu Rusia in Belarus | Vladimir Putin ordona alerta maxima a fortelor de descurajare nucleara
Vizite: 1030
27 februarie 2022
Razboi in Ucraina | Ucraina in negocieri cu Rusia in Belarus | Vladimir Putin ordona alerta maxima a fortelor de descurajare nucleara
Razboi in Ucraina | Ucraina in negocieri cu Rusia in Belarus | Vladimir Putin ordona alerta maxima a fortelor de descurajare nucleara
Share |

Președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, transmit Reuters și AFP. Decizia a fost luată din cauza poziției agresive a țărilor NATO, susține liderul de la Kremlin., relateaza HotNews.

 "Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă", a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat.

"După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică - mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră", a declarat Putin.

Ambasadorul american la Națiunile Unite a reacționat imediat, spunând că decizia arată că liderul rus escaladează conflictul într-un mod inacceptabil.


Bombardamentele și atacurile Rusiei în Ucraina au avut ca țintă zonele marilor orașe Kiev și Harkov în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un gazoduct a fost lovit de un atac în al doilea cel mai mare oraș - Harkov precum și un bloc de locuințe, o femeie căzând victimă. Potrivit oficialilor locali, rușii au intrat în oraș duminică dimineața, însă după prânz orașul era din nou sub control ucrainean. În capitala Kiev, forțele armate ale Ucrainei spun că sunt în control. Un depozit petrolier de la sud de oraș a luat foc după ce a fost lovit de un atac.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina în a treia zi de război poate fi urmărit AICI, în a doua zi de război AICI, iar derularea evenimentelor începând cu data de 27 februarie poate fi urmărită AICI.

Principalele informații ale zilei:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat pe Instagram că o delegație ucraineană urmează să se întâlnească cu delegația rusă fără condiții prealabile la granița ucraineană-belarusă, lângă râul Pripiat. Declarația a fost făcută după o discuție telefonică cu președintele bielorus.

„Aleksandr Lukașenko și-a asumat responsabilitatea de a se asigura că toate avioanele, elicopterele și rachetele staționate pe teritoriul belarus rămân la sol în timpul deplasări, discuțiilor și întoarcerii delegației ucrainene”, a scris Zelenski pe Instagram.

UPDATE: Presa din Belarus susține că o delegație ucraineană se îndreaptă spre orașul Gomel din Belarus, pentru a participa la negocieri. Acolo se află deja o delegație rusă, condusă de ministrul adjunct al Externelor din Federația Rusă. Inițial, delegația rusă a anunțat că îi așteaptă pe ucraineni la discuții până la ora 14, ora României. 

O delegație rusă a sosit în Belarus pentru a purta discuții cu Ucraina, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția de presă Interfax, transmite Reuters.

Potrivit lui Dmitri Peskov, din delegația rusă fac parte oficiali din ministerele de Externe și Apărării, precum și de la cabinetul președintelui Vladimir Putin. Oficialul rus a spus că așteaptă sosirea omologilor lor ucraineni în orașul bielorus Gomel.

Sursa: HotNews
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.