Coronavirusul chinez ucigaș se răspândește cu repeziciune în întreaga lume. În China, peste 40 de persoane au murit deja ca urmare a infectării cu acest virus. În Statele Unite și Europa apar, treptat, noi cazuri. Consultați harta interactivă care arată în timp real evoluția coronaviruslui, relateaza Tion.ro.
Harta interactivă a fost concepută de o echipă de cercetători a Johns Hopkins Center for Systems Science and Engineering și este actualizată în timp real cu informații provenite de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) și alte surse de încredere.
Harta, pe care o puteți consulta AICI, arată viteza cu care se răspândește coronavirusul, precum și cele mai afectate regiuni din lume.
În Hong Kong a fost declarată stare de urgență, după ce numărul morților din China a ajuns la 41. Autoritățile au dispus construirea unui al doilea spital destinat pacienților infectați cu coronavirus, tot la Wuhan. Acesta va fi ridicat în aproximativ două săptămâni.
Imaginile cu utilajele care lucrează la înălțarea primului astfel de spital, într-un timp record de numai șase zile, au făcut înconjurul lumii: