La două zile după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a anunțat adoptarea ordonanței care legalizează platformele de ridesharing, o nouă firmă de transport alternativ și-a făcut apariția pe piața din România, relatează Digi 24.
Folosind propriul sistem de de cartografiere, direcționare și navigație, cei de Yango promit să reducă masiv prețurile pieței. Mizează pe cererea mare de curse, care îi va ține mereu ocupați pe șoferi și care va acoperi astfel costurile platformei. Încep prin a percepe 0% comision, urmând să-l mărească odată cu dezvoltarea serviciului pe piață, potrivit Mediafax.
Cei de la Yango colaborează cu 55 de parteneri din România, firme de transport autorizate. Principalul lor avantaj competitiv se bazează pe tehnologia proprie. Aceștia dețin peste 100 de mașini automate.
„Compania noastră a dezvoltat o serie de tehnologii avansate care controlează automat starea mașinii și modul de conducere a acesteia”, anunță Andrei Voicu, Director Regional Yango.
Despre Ordonanța de Urgență care a fost adoptată în ședința de guvern de marți, cei de la Yango au comentat că aceasta creează un mediu legal propice pentru dezvoltarea unui astfel de business, însă desigur există loc pentru îmbunătățiri.
Serviciul este operat de Yandex Taxi B.V., companie membră a grupului Yandex. De când a fost lansat în 2011, Yango funcționează în 16 țări, inclusiv Estonia, Letonia, Finlanda sau Israel.
Prețul de bază al unei curse cu Yango este de 8 lei. Aceasta este calculată pentru o distanță de 3 km și 7 minute. Dacă cursa este mai scurtă de atât, clientul va plăti tot 8 lei. Cursa începe să fie contorizată după trei minute de când șoferul a ajuns la punctul de pornire. Fiecare minut de așteptare sau al cursei costă 0,3 lei, în timp ce fiecare kilometru costă 1,5 lei, iar minutele în trafic sunt calculate la 0,22 lei pe minut, potrivit Go4it.ro