Wall Street a înregistrat cea mai proastă ședință de tranzacționare din ultimii peste 11 ani: potrivit rezultatelor provizorii, Dow Jones Industrial Average a căzut cu 7,83% la 23.389,46 puncte, o pierdere de peste 2.000 de puncte, anunță AFP, relateaza HotNews.
Nasdaq s-a prăbușit și el cu 7,29% la 7.950,68 puncte în timp ce indicele extins S&P 500 a pierdut 7,64% la 2.745,34 puncte.
La deschidere, tranzacțiile au fost suspendate 15 minute pe Wall Street, după ce indicele extins S&P 500 s-a prăbușit cu 7%, în plină panică provocată de căderea cotației petrolului și de consecințele economice ale epidemiei de coronavirus.