FB Promo
Industria din Romania a intrat in recesiune, cifrele arata scaderi doua trimestre la rand
Vizite: 246
3 octombrie 2019
Industria din Romania a intrat in recesiune, cifrele arata scaderi doua trimestre la rand
Industria din Romania a intrat in recesiune, cifrele arata scaderi doua trimestre la rand
Share |

Industria din România a intrat în recesiune, după ce cifrele arată scăderi două trimestre la rând, avertizează Ionut Dumitru, fost președinte al Consiliului Fiscal, relateaza Digi24.

În primul trimestru scăderea este de 2,2 procente și de 0,1 în cel de-al doilea.

Specialiștii în economie susțin că trebuie să privim peste granițele României pentru a vedea cauzele. Industria germană este în recesiune, iar asta îi afectează și pe furnizorii români de servicii. Concluzia vine chiar de la Institutul German de Cercetări Economice. Economiștii români confirmă și ei impactul.

Chiar dacă investițiile și-au mai revenit puțin, exporturile stagnează sau chiar scad.

Industria trece și ea pe minus tocmai pentru că avem o performanță foarte slabă a exporturilor. Germania rămâne, în prima jumătate a acestui an, partenerul comercial numărul unu al României, cu 23% din totalul exporturilor și peste 20% din totalul importurilor.

Ionuț Dumitru, fost președinte al Consiliului Fiscal: „Pare-se că România are în momentul acesta cea mai mare corelație cu Germania pe partea asta a industriei

La noi explicația ar putea fi legată de pierderea de competitivitate față de anii anteriori. Avem o problemă de competitivitate și pentru că salariile au crescut foarte mult în ultimii ani și aceste creșteri de salarii nu au fost însoțite de productivitate. Ceea ce a deteriorat competitivitatea exporturilor noastre.

Avem o industrie care suferă în primul rând din cauze externe.

Perspectivele sunt clar de decelerare în perioada următoare.

Acum suntem probabil pe final de ciclu economic la nivel european și încep să se vadă și efecte negative, nu doar efecte pozitive”.

Sursa: Digi24
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.