Tenorul Alexandru Badea vorbește, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre succesul artistic și crizele din cariera sa, despre ego și infatuare, dar și despre cum vocile mari din concursurile de talente au puține șanse de reușită fără un bun management.
Reporter: Cum este reîntâlnirea cu scena românească și după cât timp s-a produs ea?
Alexandru Badea: Sunt aproape 10 ani de când nu am mai cântat pe o scenă românească, ultima oară tot la Operă. De fapt, de aici am plecat. Sigur că este emoționant ca, după atâta amar de vreme, să fiu din nou acasă. Am avut deocamdată doar o mică repetiție cu pian, dar întâlnirea cu colegii din teatru și cu ceilalți colegi de la Viena a fost extrem de frumoasă.
Reporter: Locuiți și cântați în străinătate. Care dintre scenele pe care ați fost până acum vi se pare mai impresionantă, mai incitantă artistic?
Alexandru Badea: Impresionantă ca dimensiune poate fi scena din Los Angeles, dar mai toate scenele din America sunt mult mai mari, sălile de concert sunt mai mari decât cele din Europa. Impresionante, în schimb, pentru mine sunt experiențele pe care le am și care nu țin neapărat numai de anvergura teatrului, ci de calitatea celor care compun echipa. Poate cel mai mare impact asupra mea a fost întâlnirea cu Janine Reiss, pianista lui Callas o perioadă de aproximativ 15 ani. Una dintre cele mai impresionante întâlniri a fost aceea cu Herbert Wernicke, unul dintre cei mai înzestrați și cei mai dăruiți regizori de gen din câți mi-a fost dat să întâlnesc. Acest gen de întâlniri te ajută să crești, să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă, îți dau încredere.
Reporter: I-ați cunoscut pe Plácido Domingo și pe Luciano Pavarotti. În ce context s-au produs aceste întâlniri?
Alexandru Badea: Pe Domingo l-am cunoscut la Viena. El auzise că voi cânta acolo în "Faust" și mi-am dorit să-l cunosc. Am aflat că auzise de mine în momentul când i-am bătut la ușa cabinei, la finalul unui spectacol de la Opera din Viena (Wiener Staatsoper). Mi-a zis că își dorește să vină la spectacolele mele, dar crede că nu va avea timp și m-a rugat să vin eu la Salzburg să îi fac o audiție. M-am dus, i-am cântat și m-a angajat pentru Opera din Washington și asta a fost prima întâlnire cu el, care a fost fabuloasă, fantastică și mi-a dat enorm de multă încredere. Acum ne-am întâlnit din nou și urmează să avem alte proiecte împreună, dar nu voi vorbi despre aceste proiecte până nu le fac.
