FB Promo
Cand angajam, alegem priceperea sau caracterul?
Vizite: 2214
21 ianuarie 2012
Cand angajam, alegem priceperea sau caracterul?
Cand angajam, alegem priceperea sau caracterul?
Share |
Cand angajam, alegem priceperea sau caracterul?
 
Scris de Michelle Randal, blogger expert al FastCompany. Acest blog este scris de catre un membru al comunitatii FC de experti in blogging si exprima propriile sale opinii.
 
Companiile folosesc foarte mult timp si resurse incercand sa conceapa strategii de afaceri. Chiar si asa, majoritatea acestor strategii dau gres. Am vazut o companie care a folosit jumatate de milion de dolari si sute de ore de  lucru pentru a implementa o noua strategie pana sa isi dea seama ca nu functioneaza. Au fost nevoiti sa cheltuiasca si mai multi bani si sa concedieze angajati,  pentru ca lucrurile sa fie ca inainte. Urmatoarea data cand compania a incercat sa introduca o noua strategie,  a intampinat rezistenta din partea angajatilor. 
 
Daca angajatii nu cred intr-o noua strategie, aceasta este amenintata cu nereusita de la bun inceput. La urma urmei, o strategie nu se executa singura. Oamenii o executa. De aceea este vital sa integrezi strategii si oameni.
 
Pentru ca oamenii reprezinta potentialul afacerilor, companiile puternice au  nevoie de oameni puternici. Dezvoltarea angajatilor este ingredientul  cheie prin care se face trecerea la urmatorul nivel de crestere. Angajatii trebuie sa dezvolte noi abilitati care sa le permita sa treaca la niveluri mai ridicate, in asa fel incat sa poata repede sa elibereze potentialul strategiei si al companiei in sine.
 
Desi este cu siguranta posibil, sa angajezi pentru capacitati noi, exista si beneficii extraordinare ale promovarii din interior. Cateva dintre beneficii sunt: retinerea cunostintelor tehnice, onorarea structurii informale si sociale a organizatiei si promovarea culturii companiei.
 
Abilitati si Spirit (Caracter)
Dezvoltarea angajatilor trebuie sa fie inclusa in crearea si executarea strategiei. Exista doua modalitati principale de a evalua oamenii si dezvoltarea lor:  abilitatile si caracterul.
 
Abilitatile sunt lucruri care pot fi dezvoltate. Un lider poate fi instruit cum sa devina mai influent si sa isi antreneze echipa pentru a obtine rezultatele dorite. Unui angajat ii pot fi predate abilitati tehnice cum ar fi ingineria, contabilitatea si vanzarile, de care are nevoie pentru a isi face treaba foarte, foarte bine. 
 
Spiritul se refera la acele “soft skills”, abilitatile delicate ale personalitatii si caracterului ce nu pot fi antrenate. Trebuie sa angajezi persoane care deja le au. Acestea sunt foarte greu de gasit, dar sunt necesare pentru ca o companie sa mearga ca pe roate.
 
Una dintre aceste abilitati este munca in echipa - abilitatea de a pune nevoile echipei mai presus de nevoile personale. O alta, este “suflet”, ca in expresia “a pune suflet”. Acesta descrie adevaratul angajament si implicarea plina de pasiune. Angajatii care pun suflet, sunt stapani pe munca lor si fac mai mult decat li se cere. 
 
Unul dintre clientii mei, o companie de productie in crestere, a primit o comanda imensa care a trebuit sa fie livrata in regim de urgenta. Toata lumea din companie a trebuit sa faca eforturi mari pentru a face treaba la timp. 
 
Doua femei care lucrau in sectorul de fabricatie au avut ideea sa faca afise  pentru a tine evidenta progresului. Aceste afise erau actualizate de mai multe ori pe zi astfel incat toata lumea sa poata vedea cat de aproape erau de finalizare. Afisele au reusit sa ii tina pe toti motivati si, cu mult efort suplimentar, comanda a fost completata fara erori.
 
Cele doua femei au dat dovada atat de spirit de echipa, cat si de “suflet”. La  scurt timp au fost promovate pe pozitii de conducere.
 
Mult prea des companiile angajeaza persoane cu competente, fara sa acorde prea multa atentie caracterului. Cand se intampla acest lucru, se sfarseste prin a avea o multime de experti care nu pot lucra impreuna. Trebuie sa existe un echilibru intre competente si caracter, la nivelul intregii companii. 
 
Acelasi echilibru trebuie sa existe intre managerii seniori luati individual. Un vicepresedinte global de marketing al unei companii de IT m-a intrebat recent despre acest lucru. Mi-a spus ca unul dintre managerii seniori avea competente tehnice foarte bune si era un conducator potrivit, dar ca nu punea suflet deloc; nu parea sa ii pese de companie. Vicepresedintele a mai spus ca atitudinea nepotrivita a managerului  a inceput sa fie adoptata de catre intreaga sa echipa.
 
Raspunsul meu a fost simplu si clar. I-am spus ca, daca managerul nu pune suflet in ceea ce face, exista doua optiuni: sa fie mutat intr-o pozitie pur tehnica sau sa fie concediat. Managerii seniori sunt un microcosmos al companiei dumneavoastra. Ei sunt modele pentru ceilalti angajati. Ca atare, ei trebuie sa aiba atat competente, cat si caracter.
 
Integrarea strategiilor si a oamenilor accelereaza posibila crestere a oricarei organizatii si este critica pentru companiile mari.
 
Sursa: Fast Company

Autor: Michelle Randal, blogger expert al FC, traducere de Iasmina Marcu
Lasa un mesaj
Nume (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail (aceasta nu va fi publicata)
Mesaj
Completeaza textul din imagine
Parteneri:
Centru de Limbi Moderne, cursuri si testare internationala, Servicii educationale de calitate. Proiecte sociale si programe de dezvoltare personala.
Language Center & Professional Training, Internet & Software Development Solutions, Multimedia Development, Audio & Video Production
INFOO Hosting, Register and Transfer Web Domain Names: .com .org .info .ro and more
Ofera informatii, consiliere, asistenta si raspunsuri la intrebari privind Uniunea Europeana in judetele Timis si Caras-Severin.
Centrul de Voluntariat Timisoara asigura comunitatii posibilitatea solutionarii problemelor prin intermediul voluntariatului.
YMCA Romania are ca scop dezvoltarea societatii contemporane prin formarea pozitiva a tinerilor, pentru consolidarea comunitatii.